Epidemia de HIV la copiii din România a fost descoperită în perioada ’89-’90. Dacă în perioada 1985-1989 au fost raportate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) doar 43 de cazuri de SIDA, o adevărată explozie a acestei boli s-a produs însă, după anul 1990, afectând în special copiii născuţi între 1988-1991, efect al degradării generale a sistemului sanitar, având ca principale repere: politica dezastruoasă de negare a existenţei bolii; respingerea ofertelor dezinteresate de asistenţă şi ajutor calificat ale organizaţiilor şi organismelor internaţionale specializate;  lipsa unui program naţional, unitar coordonat pentru prevenirea şi lupta împotriva SIDA;  inechitatea în folosirea şi distribuţia îngrijirilor de sănătate;  suportul logistic insuficient şi tehnologia medicală învechită;  nivelul insuficient de pregătire specifică al personalului medical;  utilizarea unui instrumentar depăşit, incorect sterilizat; efectuarea transfuziilor cu sânge netestat (obligativitatea testării donatorilor a fost introdusă abia după 1990); lipsa materialelor educaţionale, informativ-preventive despre HIV/SIDA; inexistenţa unor strategii de orientare iniţială şi de instruire continuă a lucrătorilor sanitari în privinţa prevenirii infecţiei HIV.

Ce este HIV? Ce este SIDA?

• CE ESTE HIV?

HIV  (Virusul  Imunodeficienţei  Umane)  este  un  virus  care  afectează  anumite  celule  ale  sângelui  –  celulele  albe  (limfocite  CD4)  care  ne protejează împotriva infecţiilor. Celulele infectate devin producătoare ale  virusului  şi  după  o  vreme  mor.  Virusurile  nou  produse  circulă în  sânge,  căutând  noi  celule  pe  care  să  le  infecteze.  În  felul  acesta numărul  de  celule  albe  din  organism  scade  treptat  şi  împreună  cu acestea,  scade  şi  imunitatea.  În  timp  organismul  pierde  capacitatea de rezistenţă chiar şi în faţa unei boli obişnuite.

• CE ESTE SIDA?

Când numărul de limfocite CD4 scade, imunitatea este serios afectată şi organismul nu se mai poate apăra împotriva altor virusuri, ciuperci, bacterii. În acest mod, infecţia cu HIV evoluează la stadiul de SIDA – Sindromul Imunodeficienţei Dobândite. SIDA nu reprezintă o singură boală, ci un complex de boli diferite, cărora un organism normal le-ar face faţă fără probleme, dar care la persoanele infectate cu HIV au o altă evoluţie.

SIDA este un sindrom, adică un ansamblu de semne și simptome care apar la persoanele infectate cu HIV, într-o stare avansată de distrugere a sistemului imunitar.

Nedetectabil = Netransmisbil (N=N)

Ce înseamnă N=N în domeniul HIV/SIDA? Studiul Partner a reliefat faptul că o persoană care trăiește cu HIV care are o încărcătură nedetectabilă a viremiei NU poate transmite virusul pe cale sexuală!

Modalitațile de transmitere a virusului HIV

CUM SE TRANSMITE HIV?

Virusul se poate transmite de la o persoană care trăiește cu HIV ce are viremia detectabila și nu se află pe tratament/nu știe de diagnostic la altă persoană, DOAR dacă are o cale de acces în organism(rană deschisă, microleziuni pe penis, peretele vaginal, uretră, mucoasa anală) în care să intre următoarele fluide:

–          Sânge (inclusiv sânge menstrual)
–          Material seminal/spermă
–          Secreții vaginale
–          Lapte matern

Sângele conține cea mai mare concentrație de virus, urmat de materialul seminal, urmată de fluide vaginale, urmat de lapte matern. Activități care permit transmiterea HIV:

–          Contactul sexual neprotejat: sexul anal are un grad ridicat de risc de infectare, sexul vaginal are un grad mare de risc de infectare, sexul oral are un risc scăzut de infectare
–          Sânge infectat intră în organism prin:

• ace de injectare folosite la comun în cazul consumului de  droguri injectabile,
•  ace/instrumentar nesterilizat folosit la comun în cabinete de stomatologie, tatuaje, pircing, frizerie, manichiura-pedichiură etc.

–          De la mamă la copil (în timpul sarcinii, în timpul nașterii sau prin alăptare).

CUM NU SE TRANSMITE HIV:

Persoanele care trăiesc cu HIV aflate sub tratament antiretroviral care au viremia nedetectabilă, NU POT TRANSMITE virusul mai departe prin orice tip de contact sexual neprotejat. 

Următoarele fluide corporale NU transmit HIV dacă întră în organism prin rană deschisă, microleziuni pe penis, peretele vaginal, uretră, mucoasa anală:
–          Saliva
–          Lacrimile
–          Transpirația
–          Fecale
–          Urină

HIV nu se transmite prin activitățile de zi cu zi, prin contactul cu mâncare (sucul gastric din stomac distruge virusul), haine ori atingerea obiectelor.

NU poți fi infectat cu virusul HIV:

–          De la un ac steril de la o clinică, centru de sănătate, saloane de tatuaje, pircing, frizerie, manichiura-pedichiură etc.
–          De la o mușcătură umană
–          De la o mușcătură de insectă, inclusiv mușcătură de țânțar/ploșniță/acarieni șamd
–          De la un animal(virusul supraviețuiește doar în corpul uman)
–          De la conviețuirea în aceeași casă cu o persoană care trăiește cu HIV
–          De la atingere, sărut, îmbrățișare, strângere de mână;
–          De la tuse, strănut;
–          De la băi, bazine, adică prin apă;
–          De la folosirea unui cuțit/furculiță/lingură/ceașcă/farfurie utilizată întâi de o persoană care trăiește cu HIV

–           De la prosoape, clanțe de uși, telefon, computer, jucării etc.

ATENŢIE! Uneori, este suficient doar un singur contact sexual neprotejat pentru ca HIV să se transmită de la persoana seropozitivă la cea sănătoasă.

Deşi HIV a fost izolat şi în lacrimi, salivă şi urină, nu există dovezi ca prin acestea s-ar putea transmite infecţia. Sărutul uscat şi în general sărutul, dacă nu există leziuni bucale, nu prezintă risc de infecţie. Nu trebuie însă neglijată posibilitatea existenţei de microleziuni sângerânde, mai ales că cei infectaţi cu HIV pot avea diverse leziuni, cum sunt aftele, candidozele, herpesul, gingivitele, leziuni care îmbogăţesc saliva cu HIV. Produse biologice care NU sunt implicate în transmitere

 • secreţii nazale

• spută • lacrimi

 • transpiraţie • fecale

• urină

• lichid de vărsătură

Sursa: Sorin Petrea, – „Copilul dumneavoastră şi SIDA”, Ed. All, Bucureşti, 1998

Testarea HIV.

 Principalele teste de laborator Testarea se face prin recoltarea unei probe de sânge şi determinarea anticorpilor anti-HIV din ser. Anticorpii sunt produşi ca răspuns la prezenţa infecţiei cu HIV, dar nu mai devreme de şase până la douăsprezece săptămâni după infectare. Perioada de timp de la infectare până la apariţia anticorpilor anti-HIV se numeşte „fereastră imunologică”. O persoană poate transmite virusul altei persoane din momentul infectării, deşi testul HIV nu va apărea pozitiv decât după câteva săptămâni de la infectare. Testele utilizate curent în toate laboratoarele din lume sunt testele ELISA. Aceste teste depisteză anticorpii specifici anti-HIV produşi de organismul uman.Uneori pot apărea reacţii fals-pozitive sau fals-negative din diverse cauze (infecţii, medicaţie, factori de eroare umană, cauze necunoscute Când testul ELISA este pozitiv se trece la etapa următoare, de confirmare a infecţiei cu HIV. Aceasta se efectuează prin testul WESTERN BLOT. Acest test se bazează pe punerea în contact a serului analizat cu antigene HIV purificate şi separate prin electroforeză. ATENŢIE! Testul HIV se face numai cu consimţământul clientului. Tipuri de testare: 1. confidenţială – identitatea persoanei este înregistrată, dar se păstrează secretul profesional; 2. anonimă – nu se impune dezvăluirea identităţii, ci se procedează la o codificare.

Rezultat pozitiv: Testul pozitiv confirmă prezenţa anticorpilor antiHIV, pacientul este infectat cu HIV şi poate infecta alte persoane prin sângele sau prin unele secreţii ale sale.

ATENŢIE! Statusul de HIV pozitiv nu înseamnă în mod automat SIDA! Rezultatul testării trebuie înmânat şi comunicat personal clientului!

Prevenirea infecţiei HIV/SIDA în rândul tineretului Începând cu 1994-1995, s-a constat o creştere constantă în incidenţa HIV/SIDA printre adulţi (15-49 ani), de cele mai multe ori în legătură cu transmiterea virusului pe cale sexuală sau prin droguri injectabile, corelate totdată şi cu creşterea incidenţei infecţiilor cu transmitere sexuală în general şi a sifilisului, în particular.

Tinerii îşi incep viaţa sexuală foarte devreme, iar lipsa de informaţie poate duce la apariţia unor sarcini nedorite sau mai grav, contactarea unor infecţii cu transmitere sexuală.

Categoriile de persoane care ar trebui să îşi efectueze un test HIV

• Utilizatorii de droguri administrate intravenos;
• Homosexualii/bisexualii;
• Copiii şi adolescenţii născuţi în perioada 1987–1992 (mai ales copiii şi adolescenţii care s-au confruntat probleme de sănătate);
• Prostituate;
• Persoane cu relaţii sexuale întâmplătoare şi neprotejate;
• Categorii profesionale din domeniul îngrijirii medicale, care intră în contact cu sânge şi/sau produse biologice care pot conţine HIV;
• Deţinuţi;
• Persoane cu TBC, ITS-uri;
• Şoferi de cursă lungă, marinari;
• Persoane care lucrează în străinătate peste 6 luni;
• Persoane care au relaţii sexuale cu categoriile mai sus menţionate.

Implicaţii psiho-sociale ale infecţiei cu HIV şi ale bolii SIDA

SIDA sau infecţia cu HIV nu reprezintă doar probleme medicale, aşa cum eronat mai sunt încă percepute. În interiorul microgrupurilor afectate, se manifestă inter-relaţii certe de determinism între aspectele medicale, socio-economice, psihoemoţionale şi cultural-educaţionale. Infecţia HIV îndeplineşte criteriile de încadrare în rândul bolilor cronice. Ca în orice boală cronică, suferinţa persoanei infectate interferează viaţa propriei familii, cu importante consecinţe extrafamiliale. Persoanele infectate şi afectate HIV/SIDA sunt nevoite să facă faţă unor situaţii greu de suportat, cu grad ridicat de stres emoţional, care determină apariţia şi amplificarea unor devastatoare trăiri negative cu efect destructiv asupra stării de sănătate psihică, dintre care amintim:

 • discriminarea;

 • stigmatizarea ori frica de a fi stigmatizat;

 • absenţa confidenţialităţii;

• culpabilizarea şi auto-culpabilizarea;

 • incertitudinea;

• izolarea fizică şi psihică;

• excluderea ori/şi marginalizarea comunitară sau familială;

 • slaba integrare socială, şcolară şi profesională;

 • diminuarea până la dispariţie a relaţiilor interpersonale;

 • teama pentru ziua de mâine;

• proceduri medicale dureroase şi tratament medicamentos continuu etc.

HIV/SIDA reprezintă una din cele mai grave maladii, cu care se confruntă toate țările din lume. Printre cele mai importante efecte ale acestei boli se numără cele asupra stării de sănătate, speranţei de viaţă, dar şi consecinţele sociale, cum ar fi stigmatizarea şi marginalizarea celor infectaţi şi a familiilor lor.

Pe lângă problemele cauzate de infecţia cu acest virus, pacienţii se confruntă zilnic cu intoleranţa şi lipsa de informare şi educare a semenilor, care generează manifestări de discriminare. Le este negat accesul la şcolile publice, sunt refuzaţi de serviciile de sănătate şi chiar alungaţi din comunităţile în care trăiesc. Discriminarea este mai greu de îndurat decât boala. Aceasta împiedică persoanele infectate cu virusul HIV să trăiască o viaţă normală în societate, le obligă să îşi ascundă diagnosticul şi chiar să evite să îşi afle diagnosticul, ceea ce le poate obliga să adopte comportamente riscante.

Discriminarea poate duce la excluderea din şcoală a copiilor, aceasta fiind pedepsită în conformitate cu Legea nr. 48/2002 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Poate duce, de asemenea, la crearea unor clase speciale pentru copiii infectaţi cu HIV, la concedierea persoanelor infectate, la refuzarea unor servicii medicale.

O mare parte din rândul celor infectaţi cu HIV/SIDA în România preferă să nu beneficieze de unele drepturi care le-ar îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea vieţii pentru că se tem că atunci când vor merge la primărie, la medicul de familie, la şcoală şi vor spune că sunt infectaţi cu HIV/SIDA vor fi trataţi diferit, vor fi priviţi ca fiind vinovaţi că sunt infectaţi.
Teama de marginalizare şi stigmatizare conduce la păstrarea secretului diagnosticului, uneori şi în situaţii care nu impun acest lucru.

Fiecare are dreptul şi obligaţia de a acţiona spre binele celor neinfectaţi şi al celor infectaţi. Nimic nu ne îndreptăţeşte să catalogăm o persoană după boala pe care o are sau să încălcăm drepturile celor infectaţi, crezând, în mod fals de multe ori, că o facem spre binele comunităţii. Reducerea discriminării persoanelor infectate cu HIV poate aduce îmbunătăţiri în viaţa celor bolnavi. Educaţia HIV/SIDA poate reduce discriminarea persoanelor seropozitive pentru că poate duce la o înţelegere corectă a riscului de infectare cu HIV.

Drepturile persoanelor infectate cu HIV sunt reglementate de Legea nr.584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.

Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, instituţiile de sănătate publică şi unităţile de stat sau private cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniu sunt cuprinse în reţeaua naţională de prevenire, supraveghere şi control al infectării cu HIV şi al bolii SIDA.

Activitatea de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România cuprinde un plan de măsuri, instituite la nivel naţional şi regional în cadrul asistenţei de sănătate publică, pentru prevenirea infectării şi transmiterii virusului HIV, asigurarea îngrijirilor medicale de profil şi a tratamentului specific, în spital şi în ambulatoriu, educarea individului, familiei şi colectivităţilor, pregătirea profesională de calitate şi continuă a personalului medico-sanitar care asigură servicii de asistenţă medicală pacienţilor HIV/SIDA, precum şi pentru dezvoltarea cercetării medicale în domeniu.

Conform art. 3 din actul normativ sus-amintit, persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de protecţie socială, de tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi la promovarea profesională, iar starea sănătăţii lor nu poate constitui criteriu de concediere.

Măsurile de protecţie socială a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA

 sunt următoarele:

a) asigurarea neîngrădită şi necondiţionată a dreptului la muncă al bolnavilor HIV/SIDA;

b) promovarea profesională nediscriminatorie pentru persoanele infectate cu HIV sau

bolnave de SIDA;

c) respectarea dreptului la învăţământ în cazul copiilor şi tinerilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA şi integrarea acestora în formele de învăţământ.

În funcţie de stadiul infecţiei, persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de orientare sau reorientare profesională ori de pensionare, stabilită prin expertiză medicală de specialitate, după caz. Pentru o alimentaţie corespunzătoare atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi pentru cei din ambulatoriu, care să asigure eficienţă în tratamentul cu medicamente antiretrovirale, se acordă indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru angajaţii reţelei sanitare, angajatorii acestor persoane, funcţionarii publici care au acces la aceste date.

De asemenea, unităţile sanitare şi medicii, indiferent de specialitate, sunt obligaţi să interneze şi să asigure îngrijirile medicale de profil în specialitatea pe care o reprezintă, în conformitate cu patologia prezentată de pacient. Medicaţia specifică antiretrovirală şi a bolilor asociate infecţiei HIV/SIDA se instituie pe baza Ghidului terapeutic în infecţia HIV al Comisiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, în regim de gratuitate pe toată perioada necesară.

Finanţarea activităţilor de prevenire, educaţie şi protecţie socială este asigurată de la bugetul de stat prin capitol distinct la nivelul fiecărui minister şi departament reprezentat în Comisia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA.

HIV/SIDA continuă să fie o problemă de sănătate în întreaga lume. Boala  a ucis deja milioane de oameni la nivel mondial. Deşi se fac progrese, încă nu s-a descoperit un tratament care să vindece complet această maladie.

România dispune prin Programul naţional HIV/SIDA de medicamente ARV (antiretrovirale), de ultimă generaţie, care previn infectarea cu HIV a celulelor noi, însă sunt necesare programe de prevenţie prin educaţie, cu accent pe grupurile vulnerabile şi pe comunităţile defavorizate. 

În România situația persoanelor cu HIV/SIDA în perioada 1 Ianuarie – 30 Iunie 2024,  este următoarea:[1]

Tabel nr.1.

Situația pe județe a cazurilor noi de persoane depistate cu virusl HIVîn perioada 1 Ianuarie – 30 Iunie 2024.[2]

Tabel nr. 2.

La nivel global se estimează că la sfârșitul anului 2023 erau 39,9 milioane de persoane care trăiau cu HIV, dintre care 65% se află în Regiunea Africană a OMS.

În 2023, se estimează că 630 000 de persoane au murit din cauze legate de HIV și se estimează că 1,3 milioane de persoane au dobândit HIV.

Nu există leac pentru infecția cu HIV. Cu toate acestea, având acces la prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și îngrijirea HIV eficace, inclusiv pentru infecțiile oportuniste, infecția cu HIV a devenit o afecțiune cronică gestionabilă, permițând persoanelor care trăiesc cu HIV să ducă o viață lungă și sănătoasă.

OMS, Fondul Global și UNAIDS au toate strategii globale privind HIV de a pune capăt epidemiei HIV până în 2030.

Până în 2025, 95% dintre toate persoanele care trăiesc cu HIV ar trebui să aibă un diagnostic, dintre care 95% ar trebui să ia un tratament antiretroviral care să salveze vieți, iar 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV sub tratament ar trebui să obțină o încărcătură virală suprimată în beneficiul sănătății persoanei. și pentru reducerea transmiterii ulterioare a HIV. În 2023, aceste procente au fost de 86%, 89% și, respectiv, 93%.

În 2023, dintre toate persoanele care trăiesc cu HIV, 86% își cunoșteau statutul, 77% primeau terapie antiretrovială și 72% aveau încărcături virale suprimate.

În lupta pentru HIV-SIDA, în România, ONG-urile au ieșit public alături de părinții copiilor infectați cu HIV, în perioada debutului pandemic acestui virus, când nu se cunoșteau foarte multe informații cu privire la această boală, au sensibilizat, și semnalat referitor lipsa unor legi, lucru ce a contribuit la elaborarea unui cadru legislativ din partea autorităților, care să respecte și să promoveze demnitatea umană. De-a lungul timpului organizațiile non-guvernamentale au dus o luptă prin campanii, informare, educare, consiliere, responsabilizare pentru schimbarea metalității a oamenilor cu privire la discriminarea și stigmatizarea persoanelor seropozitive.

În prezent această luptă de informare, conștientizare, responsabilizare, educare în societate cu privire la discriminarea și stigmatizarea persoanelor seropozitive, este preluată și în acest sens, s-a  constituit din persoane fizice implicate în sprijinirea și în dezvoltarea comunității, o asociație non-guvernamentală cu numele de INIȚIATIVA PENTRU NEDISCRIMINARE, SOLIDARITATE, PARTICIPARE, ÎNVĂȚARE ȘI RESPONSABILITATE pe scurt (INSPIR) care luptă și militează pentru respectarea și promovarea drepturilor omului, persoanelor afectate de HIV/SIDA.

Asociația își dorește o lume în care persoanele afectate de HIV/SIDA, sunt valorizate și integrate într-o societate armonioasă care respectă drepturile omului și care se dezvoltă în armonie cu natura, pe principii sustenabile.

[1]Sursa:Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România – INBI “Prof.Dr.M.Balş, București, privind preluarea datelor cu situația cazurilor de infectări.

Panglica roşie este simbolul global pentru solidaritate cu persoanele depistate HIV pozitiv și a celor care trăiesc cu SIDA.

Ziua mondială de combatere a SIDA, sărbătorită pe 1 decembrie în fiecare an, este dedicată creșterii gradului de conștientizare a pandemiei de SIDA cauzată de răspândirea infecției cu HIV. Oficialii guvernului și ai sănătății amintesc ziua, de multe ori cu discursuri sau forumuri cu privire la subiectele SIDA. Din 1995, Președintele Statelor Unite ale Americii a proclamat oficial Ziua mondială SIDA. Guvernele din alte țări au urmat exemplul și a emis anunțuri similare. SIDA a ucis mai mult de 25 de milioane de oameni între 1981 și 2007, și un procent estimat de 33.2 milioane de oameni trăiesc cu HIV în întreaga lume începând cu anul 2007, aceasta este una dintre cele mai distructive epidemii din istorie. În ciuda accesului îmbunătățit la tratamentul antiretroviral și îngrijire în multe regiuni ale lumii, epidemia SIDA a luat un procent estimat la 2 milioane de vieți în 2007, din care aproximativ 270.000 au fost copii.

La nivel global, infecția cu HIV (Virusul Imunodeficienței Umane) rămâne una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății publice. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2022, 630.000 de oameni au murit din cauza afecțiunilor asociate cu infecția HIV și 1,3 milioane de persoane s-au infectat cu virusul.

HIV atacă sistemul imunitar, iar declinul treptat al acestuia favorizează apariția infecțiilor oportuniste și a diferitelor tipuri de cancer, moment în care vorbim despre stadiul de SIDA.

Simptomele apar de obicei după ani de zile de la infectare, dar în timpul acesta persoanele infectate pot transmite virusul, care poate fi găsit în fluidele corporale ale persoanei infectate, precum sângele, sperma, secrețiile vaginale și laptele matern. HIV se transmite în principal prin contact sexual, de la mamă la făt (prin placenta, în timpul nașterii și al alăptării), prin produse sanguine și prin înțepături cu ace contaminate cu sânge infectat.